Seal o acuză pe Heidi Klum că l-a înșelat. Ce replică i-a dat top modelul

Seal o acuză pe Heidi Klum că l-a înșelat. Ce replică i-a dat top modelul
Publicat: 02/09/2012, 15:58
Actualizat: 07/07/2016, 05:38

Cântărețul Seal a acuzat-o pe soția sa Heidi Klum – de care s-a despărțit în ianuarie – că l-a înșelat cu bodyguard-ul ei, înainte ca ei să se separe, dar top modelul german spune că aceste acuzații sunt „false”, informează accesshollywood.com.

Săptămâna trecută, top modelul Heidi Klum și cel care îi este bodyguard de patru ani, Martin Kristen, au fost fotografiați în ipostaze intime, în timpul unei vacanțe petrecute în Sardinia (Italia).

Vineri, Seal – care va concerta la București pe 27 noiembrie, la Sala Palatului – a fost întrebat de niște reporteri ce crede despre presupusa relație a lui Klum cu Kristen.

„Să fiu sincer, dacă este să apară altcineva în viețile copiilor mei, aș prefera să fie un chip familiar”, a răspuns Seal. „Cred că singurul lucru pe care l-aș fi preferat – cred că nu m-am așteptat la ceva mai bun din partea lui -, aș fi preferat ca Heidi să arate că are mai multă clasă și să aștepte cel puțin să divorțăm, înainte să se implice în relație”, a mai spus Seal.

„Dar acum cred că toți aveți răspunsul pe care îl căutați de șapte luni”, a spus Seal, referindu-se la motivul divorțului lor.

„Este trist că Seal a reacționat la niște acuzații false”, a spus la rândul său Heidi.

Prietenii top modelului spun că Martin Kristen este „confidentul ei numărul 1”.

„Este complicat. Relația lor este greu de definit”, a declarat o sursă pentru revista People.

„A fost o perioadă dificilă. Cercul ei de prieteni în care are încredere s-a făcut din ce în ce mai mic, iar el este confidentul ei numărul 1”, a mai spus sursa.

În ianuarie anul acesta, Heidi Klum și Seal au anunțat că vor divorța după o relație de șapte ani.

Top modelul a declarat anterior că îi place viața de femeie celibatară și că nu intenționează să se mai căsătorească, deși i-a plăcut ideea de căsnicie. Klum a mai spus că vrea să se concentreze pe propria familie și că sunt lucruri mult mai grave în viață decât o despărțire.

Heidi, în vârstă de 39 de ani, și Seal, în vârstă de 48 de ani, s-au căsătorit în mai 2005, iar la fiecare aniversare a evenimentului și-au reînnoit jurămintele.

Cuplul are împreună trei copii biologici – Henry, în vârstă de 6 ani, Johan, în vârstă de 5 ani, și Lou, în vârstă de 2 ani. Heidi, un renumit model al casei Victoria’s Secret, l-a cunoscut pe Seal în 2004, pe când era însărcinată cu Leni, al cărei tată biologic este omul de afaceri Flavio Briatore. În 2009, Seal a adoptat-o oficial pe Leni.

Heidi Klum, gazda emisiunii de televiziune „Project Runway”, care a obținut în perioada mai 2011 – mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari, a fost mulți ani una dintre ocupantele primelor cinci locuri în topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume. Anul acesta, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum este „mai mult o femeie de afaceri și o celebritate multimedia decât un model”.

Seal a devenit cunoscut în Marea Britanie la începutul anilor 1990, ajungând la un stil muzical care amestecă genuri precum soul, folk, pop, dance și rock. Artistul a vândut mai mult de 20 milioane de albume și a câștigat mai multe premii, printre care unul pentru „albumul anului” și „cântecul anului”, în 1996, pentru piesa „Kiss From a Rose”. Piesa a fost inclusă și pe coloana sonoră a filmului „Batman Forever”, aducându-i cântărețului trei premii Grammy. Piesa a rămas pe locul întâi în US Billboard timp de 12 săptămâni. Seal a concertat în România în octombrie 2006.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Închisoare 12 ANI pentru părinți. Se schimbă legea în România: Ne protejăm viitorul!
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×